19 aprilie 2014

Turta dulce pentru Paste- Povestea iepurasilor de Paste pe acordurile valsului lalelelor

Zi de mare sarbatoare!
Pastele era cea mai importanta sarbatoare in familia iepurasilor. Era si cea mai aglomerata perioada.
Tilda trebuia sa se ingrijeasca de toate. Sa deretice prin casa, sa pregateasca masa de sarbatoare, sa se ocupe de puii ei si, cel mai important, sa vopseasca munti de oua rosii. O ajuta si Meadow, dar acesta nu era suficient de talentat la pictat. Nu se ridica la asteptarile Tildei. Ea picta, intr-adevar, cele mai frumoase oua dintre toti urecheatii din padure.

Meadow avea un alt talent deosebit. Ascundea ouale rosii in cele mai ciudate locuri. Le camufla ca nimeni altul.Obisnuia sa faca un tur al padurii inainte de Paste ca sa inspecteze ascunzatorile si stabilea culorile oualor rosii. Ca doar nu era sa ascunda oua albastre in tufe cu flori portocalii!   Zambea sub mustata la gandul ca iepurasii se vor chinui o vreme buna pana sa-i descopere ascunzisurile.


Tocmai se pregatea sa ascunda si ultimul cos de oua. Urma apoi odihna alaturi de Tilda, in timp ce micutii lor vor fi ocupati cu cautatul oualor.


Tulip isi imbracase rochita cea noua, proaspat calcata de mamica sa. Fericita si nu prea la gandul ca nu se va putea harjoni cu ceilalti iepurasi, zabovea in poienita de langa casa. Nu-i vorba, nici fratele sau, Lalo, nu era mult prea magulit ca a fusese imbracat la patru ace.

-Ei, ce ti-e si cu sarbatorile astea? Da, e foarte frumos sa cotrobaiesti prin tufisuri dupa ouale rosii ascunse de tati! Toate-toate le gasesc! Ar fi si mai distractiv daca n-ar trebui sa port grija sacoului elegant. Da, da, mult mai distractiv ar fi! Si daca nu mi-ar fi indesat si palarioara asta stupida in cap, cat de grozav ar fi?!

-Hei, Tulip! Hai sa cautam ouale rosii!
- Eu? Hmm, poate nu vezi bine! Ia ridica-ti palaria aia de pe ochi! Iti inchipui ca o domnisoara ca mine se baga printre balarii pentru cateva oua? Aaa, cat de frumos miroase floricelele astea! zise Tulip, facand o pirueta. Demonstrativ.

- Ia te uite cate oua ai gasit! duse ea vorba, netezindu-si faldurile rochitei. Il compatimea in gand pe bietul Lalo, vazandu-l cam murdar. O sa scoata mami nori de praf din blanita ta, numaidecat!


- Uite, ti-am cules un buchet de floricele, printesa Tulip, zise Lalo, intrand fara ezitare in jocul cel nou.  Ciocnim un ou?

- O, cat esti de dragut! Multumesc, cautatorule de comori, aaa, de oua rosii. Ciocnim, doar sa-l aleg pe cel mai frumos.
Tulip era incantata ca ii reusise rolul de printesa. De domnisoara delicata. Sau poate de zana buna? Da,da. Ar fi mult mai frumos sa devina o zana buna. Si se razgandi imediat:
- Nu ciocnim oua. Le adunam pe toate in fata casutei puisorilor. Sa se bucure cand se vor trezi. Deja se si inchipuia cu o aura stralucitoare, spre admiratia tuturor prietenilor.

Cum Lalo n-a ezitat nici o clipa sa accepte planul, l-au pus imediat in aplicare. Apoi s-au retras sa mai caute oua rosii. Tulip le ochea, iar Lalo le scotea din ascunzatoare.



Vecina lor, Matilda, tocmai se intorcea de la piata. Era fericita cu lalelele minunate din fata casei. Parca-parca ar mai gasi loc pentru un ghiveci.
De cand Lao si Mao au descoperit placerea de a se juca cu fluturasii, se straduia sa atraga fermecatoarele creaturi cu florile ei parfumate.

 Linistea din poienita a fost intrerupta brusc de ciripitul entuziasmat al celor doi puisori. Matilda grabi pasul nelinistita. Lao o astepta in usa, iar Mao era in geam, dand din aripioare. Sareau in sus de fericire ca niste ghemotoace galbene.
Nu aveau voie sa iasa din casa in lipsa mamei lor, dar de data asta era cat pe ce sa nu o asculte pe Matilda.


- Mami, mami, uite! Uite, mami! Oua frumoase peste tot!
Matilda a ramas si ea uimita de frumusetea care i se asternea in fata ochilor. In poienita erau aranjate oua rosii, unul mai frumos decat celalalt.

Si-a dat seama imediat cui trebuie sa multumeasca pentru surpriza.
Tulip si Lalo chicoteau in spatele ciupercilor. Scosesera la iveala si acolo o gramada de oua.

- Ingenioasa mai e Tilda asta! se gandea Matilda. Cat de bine a camuflat ouale decorate intre florile de nu ma uita! Si cat de priceputa e la decorat! Nu degeaba au fost alesi iepurasii sa se ocupe de ouale de Paste.


- Minunate oua, intr-adevar, dragii mei! Puteti sa iesiti din casa. Ajutati-i pe Tulip si pe Lalo sa mai caute oua din acestea frumoase. Daca bine vad, sunt in spatele ciupercilor, nazdravanii aia doi.
Ce rost mai avea sa se ascunda? Cei doi iepurasi au iesit din ascunzatoare, zambind smechereste.
Matilda, cu ochii sai atenti de mamica a observat imediat ca Lalo va da de necaz cu Tilda.
- Multumim, dragii mei, pentru surpriza aceasta frumoasa. Lalo, dragul meu, te rog sa daruiesti ghiveciul acesta de lalele Tildei. Si sa te ascunzi in spatele ghiveciului pe cat posibil. Acum, insa, cautati si restul oualor. Lao, Mao, haideti mai repejor! Iar tu, printesa mea, haide sa bem un ceai sub cires pana cand termina baietii de strans ouale.
Cei doi puisori i-au fost de mare ajutor lui Lalo.
Se strecurau peste tot, cotrobaiau toate tufisurile, dand la o parte frunzisul si florile. Din cand in cand, sareau pe palariuta ciupercilor sa vada mai bine. Studiau zona ducandu-si o aripioara la ochi ca sa nu-i orbeasca soarele de primavara.

Era greu sa faci diferenta intre ouale Tildei si florile de nu ma uita, dar cei doi galbenei proaspat treziti erau repezi. Lalo abia ii mai putea urmari. Norocul lui ca vantul le mai ridica in zbor cate un fulgulet, pierdut in atata agitatie. Unul striga de sub o frunza, celalalt din spatele unui tufis. Isi scoteau capul, piuind, din cele mai neasteptate locuri. El trebuia sa fuga in locurile indicate de cei doi durdulii si sa rostogoleasca ouale gasite in mijlocul poienitei.

Tulip ii privea cu un aer superior, sorbind elegant din ceaiul de musetel. Matilda nu s-a zgarcit cu mierea. Florile de cires se leganau pe aripile vanticelului de primavara si o gadilau din cand in cand la nasuc. Era o placere sa stea cu Matilda pe prispa casei, inconjurate de atatea flori frumoase.
Au petrecut ei ce-au petrecut, dar la un moment dat se auzea vocea Tildei care ii chema pe iepurasi la masa.

Asa ca Lalo si-a luat ghiveciul cu lalele, camuflandu-si cu strangere de inima hainutele nu tocmai curate, si se indrepta catre casa impreuna cu Tulip, care topaia si dansa fara griji in fata lui.
Tilda si Meadow ii asteptau cu masa aranjata de sarbatoare. Lalelele i-au facut mare placere mamei lor, iar Lalo a rasuflat usurat vazand ca Tilda nu parea sa observe nici o neregula la hainele sale.



Uite-asa am ajuns si la finalul povestii, cand toata familia se aseaza fericita si linistita la masa de Paste, bucurandu-se de sarbatoarea cea mare.
Sper din toata inima ca veti petrece Sfintele Pasti in liniste, inconjurati de dragostea familiei si a prietenilor, cel putin la fel de frumos ca iepurasii din poveste.
Hristos a Inviat!

12 comentarii:

  1. Lalo, Tilda, Tulip....extraordinar Rita draga! Te iubesc femeie-copil care spui povesti exceptionale adultilor pe care-i readuci pe tarimul lui Alice !
    Sarbatori cu liniste in suflet, Rita draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, draga mea Mala. M-am cam dezobisnuit de scris povesti, dar daca tie ti-a placut, sunt in culmea fericirii.
      Iti doresc Paste fericit, alaturi de toti cei dragi tie.
      Hristos a Inviat!

      Ștergere
  2. Ce poveste frumoasa, Rita! Si cata munca! Esti fenomenala!!!

    Camellia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc pentru vizita, Camellia!
      Munca asta mi-a adus doar bucurie si multe-multe clipe frumoase. Ma bucur ca am ocaza sa impartasesc cu voi aceasta bucurie.
      Paste fericit alaturi de cei dragi!

      Ștergere
  3. Hristos a inviat. Toate pozele sunt desprinse ca dintr-o poveste. Desi este greu sa crezi ca cineva poate sa realizeze asa minunatii, uita ca tu reusesti mereu. Te felicit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, Rocsy, draga mea.
      Sunt bucuroasa ca reusesc ce imi propun. Beneficiez de ajutorul nepretuit al lui Dumnezeu, chiar daca nu ma pot numi o crestina constiincioasa. Altfel nu prea-mi explic cum de reusesc.
      Stiu ca pare un lucru neinsemnat, unde poate ca nu ar trebui sa aduc in vorba numele Sau, dar pentru mine este o activitate plina de satisfactii.
      Iti doresc Paste fericit alaturi de toti oamenii dragi tie!
      Hristos a Inviat!

      Ștergere
  4. Ritucul meu drag , cred ca este cea mai frumoasa povestioara citita pana acum , iar ousoarele si personajele din turtita create de tine sunt extraordinar de frumoase .Eu una nu-mi mai pot zezlipi ochii de la imagini , iepurasii sunt mai mult decat superbi !! <3 <3
    Adevarat a inviat !!
    Mii de imbratisari ! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce frumos e sa te trezesti intr-o dimineata de sarbatoare cu prietenii langa tine!
      Multumesc pentru vizita si pentru cuvintele frumoase, Adinus!
      Iepurasii te asteapta aici oricand ti se face dor de ei. :)
      Iti doresc sarbatori fericite in continuare si te imbratisez cu mult drag.

      Ștergere
  5. Minunat! <3
    Sa-ti dea D-zeu sanatate!
    Toate cele bune!
    Adevarat a Inviat!
    beta brigytte

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scumpa mea Brigy! Nu-mi pot inchipui sarbatoare fara tine in casuta mea!
      Multumesc pentru vizita si pentru urari.
      Iti doresc sarbatori frumoase in continuare alaturi de iepurasii tai si iti trimit imbratisari calde.

      Ștergere
  6. Paste Fericit si Sarbatori luminate si linistite iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. ce frumos post si ce minunatii!!!super!!!

    RăspundețiȘtergere