18 mai 2013

Marturii din turta dulce pentru nunta - Colectia Waltz of love


Pentru aceasta colectie de marturii pentru nunta ii multumesc fratelui meu scump, care mi-a daruit decupatoarele mult visate. Mi-a adus din SUA trei cutii intregi cu decupatoare alese de mine.
Denumirea colectiei vine de la inspiratia mea, Waltz of love, al lui Ernesto Cortazar.
Am cateva melodii pe care le pot asculta la nesfarsit. Waltz of love este una dintre ele.

16 mai 2013

Flori de liliac zaharisite si zahar cu parfum de liliac


Cred ca ati ghicit ce-o sa va prezint azi. Cum am promis, va arat cum sa pregatiti flori de liliac zaharisite si ceva cu adevarat minunat, si anume, zaharul cu parfum de liliac.


14 mai 2013

Violete zaharisite si sirop de violete


S-ar parea ca am cam chiulit in ultima vreme, dar nu-i deloc asa.
Am fost ocupata cu conservarea florilor si, bineinteles, cu turta dulce. Am strans violete, liliac si flori de salcam. Imi pare rau ca n-am reusit sa postez mai devreme modul de pastrare al aromelor florale, dar e o mare bucurie si asa sa imi aduc aminte excursiile din care m-am intors incarcata cu floricelele gingase.
Anul acesta am reusit sa strang multe flori parfumate pentru prajituri.
Violetele le-am gasit unde m-am asteptat mai putin. Chiar langa terenul unde urmeaza sa-mi fac casuta mult visata. Si asta dupa multe cautari zadarnice prin padurile si poienile de langa Cluj.


Asta e padurea de langa curtea mea si prietena noastra, veverita Noisette, care abia asteapta sa ne vada. E prezenta imediat ce aude ca sosim si se uita minute in sir la noi, foarte curioasa. Apoi se duce la harjoneala prin padure. Seara vine din nou sa patruleze la marginea padurii si sa ne supravegheze atenta.

Dar ia sa ne intoarcem noi la violete. Pe langa faptul ca sunt foarte sanatoase, gingasele floricele au un parfum discret, unic. E mare pacat sa nu profitam de aroma si de frumusetea lor.
De data aceasta am pregatit violete zaharisite si sirop de violete.

5 mai 2013

Paste fericit!


Hristos a inviat!




Va doresc Sarbatori luminate alaturi de cei dragi.
Paste fericit!

26 aprilie 2013

Tarte cu migdale si cu capsuni


Iarasi tarte, tot migdale. Prajiturelele acestea, chiar daca au cam aceeasi compozitie cu tartele cu visine si migdale pe care le-am pregatit saptamana trecuta, au cu totul alt aspect si gust.
Parada din aceasta luna a proiectului Dulce Romanie este gazduita de scumpa mea prietena Adina de la Cat's kitchen, care ne-a provocat sa gatim cu leurda si cu ciuperci sau sa pregatim tarte dulci in prezentare rustica.

19 aprilie 2013

Buchetele de primavara - Cupcakes cu crema de ciocolata colorata natural


     Postarea de astazi este una foarte importanta pentru mine din cel putin doua motive.
     Primul si cel mai important este ca in sfarsit voi ajunge la petrecerea cu prajiturele dichisite si cu ceai organizata lunar de Emily. 
     De dorul primaverii, fetele au ales ca tema pentru aprilie verdele.

O alegere excelenta care ma impulsioneaza sa incep un proiect pe care-l planific de multa vreme. Si anume, colorarea deserturilor folosind partile comestibile ale plantelor.

18 aprilie 2013

Tarte cu visine si migdale


     A venit primavara mult asteptata. E timpul sa folosim compoturile si dulceturile pe care le mai avem ratacite prin camara pentru ca imediat apar fructele proaspete.
     Provocarea Adinei de la Cat's Kitchen de a ne prezenta cu tarte dulci rustice la parada lunii aprilie al proiectului Dulce Romanie m-a facut sa-mi aduc aminte de compoturile de visine pe care le pastram pentru checuri. 
     Visinele aromate dar acrisoare merg de minune cu crema de migdale, asa ca am incropit un-doi niste tarte delicioase.


15 aprilie 2013

Bonne Anniversaire - Tarta cu capsuni si creme brulee cu fructul pasiunii la un an de blog


     Mi-am imbracat sufletul in straie de sarbatoare (ca si vulpea din Micul Print), pentru ca urmeaza sa imi primesc prietenii dragi aici, in casuta dulce a Comorilor Delicioase, ale carei baze le-am pus exact acum un an.

13 aprilie 2013

Tarta cu crema de vanilie, mere si kiwi


Oare ma crede cineva ca detest sa cos, sa tricotez si sa crosetez? Tocmai eu, cea care isi petrece ore intregi cu decorarea catorva turtite sau modeland fondant. Ma credeti sau nu, dar asa este. Sotul meu a facut ochii cat cepele cand m-a vazut cu acul in mana, cu servete si metri intregi de dantela in fata.
- Ce faci aici? Numai sa nu-mi spui ca acum te apuci si de cusut ca n-o sa te cred nici intr-o mie de ani! 
Eu zambeam in sinea mea, dar nu m-am dat de gol. Ma cunoaste el foarte bine, dar n-ar fi crezut ca fac orice pentru prajiturile mele. Ma incumet chiar si sa cos. 

11 aprilie 2013

Cadeau - Tort cu mousse de cafea, caramel si praline


Stiu ca asteptati cu nerabdare reteta acestui tort, asa ca de data aceasta nu ma intind la povesti lungi.
Va spun doar ca l-am botezat "Cadeau" pentru ca l-am facut cadou sotului meu de ziua sa de nastere.


3 aprilie 2013

Cremsnit

      Astept primavara cam de multisor deja. Contrar vointei mele, vremea rece a reusit sa-mi strice buna dispozitie si mai ales inspiratia. De azi insa n-o sa ma mai las. Imi voi reinnoi florile din apartament si voi aduce primavara in casa chiar daca vremea e potrivnica. Am pregatit deja ghivece cu dantelute romantice si o ladita de lemn decorata cu tull verde si cu dantela crosetata bej care vor gazdui floricelele mele. Parca incep sa ma simt mai bine la gandul ca voi fi inconjurata de atatea frumuseti.

      Acum insa am de gand sa impartasesc cu voi reteta cremesului frantuzesc mult apreciat de catre toata familia mea.


20 martie 2013

Tort cu trandafiri


     Acest tort ca un vals cu note primavaratice l-am facut cadou mamei mele de 8 Martie. Am vrut s-o fac sa zambeasca, sa se bucure, sa se minuneze. Am reusit. Ochii i s-au facut mari, iar chipul ei drag  s-a deschis intr-un zambet larg, tineresc.

Cred ca nu i-as fi putut face o surpriza mai frumoasa cu nici un alt cadou.

8 martie 2013

Mica sarbatoare de Ziua Femeii

Dragele mele, de Ziua Femeii va doresc tot ce e mai bun si mai frumos pe lume.

Sunt foarte ocupata sa primesc urari si flori. Multe, multe flori am primit.
M-am gandit sa petrecem putin impreuna la un ceai, inconjurate de flori, ascultand muzica si privind picturi splendide dedicate femeii.



Hm, Parca mai lipseste ceva ...
A, da! Sa pun repede turtitele pe masa! Acum, totul este in regula. Sa ne delectam, asadar.



4 martie 2013

Marturii pentru botez


In intampinarea noilor sufletele care vin pe lume, Comori Delicioase pregateste turtite cu multa dragoste.


Diafane si pretioase, ele sunt insotitoare de valoare la botezul micutilor nostri.
Este un sentiment special sa pot participa la astfel de evenimente fericite din viata oamenilor din jurul meu.
Nu am cunoscut o mai mare multumire profesionala in nici un domeniu pana acum si sunt foarte fericita ca mi-a fost dat sa descopar pasiunea aceasta care ma apropie de sufletele celor care primesc micile mele comori delicioase.
Pentru ca sarbatoritii maruntei nu pot rontai turtite, le fac cadou un cantecel de leagan.

2 martie 2013

Branzoaice


Spre marea bucurie a degustatorilor din casa m-am gandit sa continui seria produselor de patiserie cu delicioasele branzoaice. Deserturile facute cu aluat dospit sunt cele mai potrivite in anotimpurile mai reci. Sunt satioase si pot fi servite cu mare succes la micul dejun sau la cina, cu un pahar de lapte caldut, parfumat cu putina vanilie, dar si la pranz, dupa o ciorba consistenta.
Mama mea insotea cu branzoaice sau cu clatite ciorbele cu afumatura de sambata. Erau favoritele mele.


1 martie 2013

De Martisor


De Martisor, va doresc o primavara minunata, cu multe zile insorite, parfum de flori si multa verdeata.




Am pregatit si cateva martisoare dulci care sa insenineze ziua celor care le primesc.


23 februarie 2013

Dragobete - sarbatoarea dragostei

Azi, de Dragobete, sarbatorim dragostea. Cei care iubesc dragostea asteapta aceasta sarbatoare cu bucurie, altii o resping. Indiferent in ce categorie ne aflam, ne putem opri o clipa ca sa fim recunoscatori pentru aceasta binecuvantare care ne este data. Sa fim recunoscatori pentru toate momentele fericite, pline de culoare pe care le-am trait si pentru cele pe care le anticipam.
Da, trebuie sa ne ingrijim dragostea in fiecare zi, minut cu minut, sa-l mangaiem pe cel de langa noi cu gesturi blande, cu gand frumos, cu compasiune si cu intelegere. Dar asta nu ne impiedica sa planificam o mica sarbatoare in aceasta zi. Macar in gand.

17 februarie 2013

Iarna cu aroma de scortisoara

    Azi a fost soare, caldut, simteai parca adierea primaverii
Asa ca am luat o bucatica de fondant si am facut o floricica gingasa, amica picturii "In asteptarea primaverii".
M-am obisnuit sa le fac mici prieteni picturilor mele. Imi place cum completeaza picturile si le dau viata.
Am pozat cei doi prieteni noi si-acum, seara, m-am gandit sa strang la un loc cele trei picturi pe care le-am facut in iarna aceasta pentru a ne face mai usoara asteptarea primaverii. Sa ne mai bucuram putin de splendorile iernii si sa fim mai ingaduitori cu ea, chiar daca ne-am cam saturat de frig.
Imi place foarte mult sa pictez pe turta dulce. Nici nu pot sa-mi inchipui cum m-as simti sa folosesc culori  care sa nu aiba miros de vanilie, sa nu simt aromele scortisoarei, a nucsoarei, a anasonului in timp ce pictez.
    Va puteti inchipui cum miroase aceste picturi? A sarbatoare de iarna!

In asteptarea primaverii

11 februarie 2013

Valentine's day


Da, stiu, stiu, noi avem Dragobetele. Comorile Delicioase au insa si prieteni care sarbatoresc Valentine's day. Si, pana la urma, de ce sa nu sarbatorim de doua ori ziua indragostitilor?
Am fost in mare, mare incurcatura cu formularea acestei postari. Nu pentru ca nu as avea foarte multe de spus. Cuvintele mele sunt insa prea sarace pentru a imbratisa momentele pretioase pe care dragostea ni le ofera. Asa ca voi profita putin de generozitatea internetului pentru a ne rasfata cu minunata Rapsodie a lui Serghei Rachmaninov pe o tema de Paganini, coloana sonora a filmului care este sursa inspiratiei mele.
Cuvintele sunt de prisos, cred.

31 ianuarie 2013

Prajitura rasturnata cu ananas


Familia mea trece  in revista cu zambetul pe fata cumparaturile pe care le fac saptamanal si pe care, in lipsa de alti spectatori, le prezint cu mare mandrie imediat ce ajung acasa. Ei stiu, iar eu recunosc ca am devenit in decursul anilor dependenta de cumparaturi. Problema cea mai grava este stocul mare de vase, tavi, tavite, farfurioare, cescute de tot felul, servetele, hartii pentru impachetat, diverse matasuri si fete de masa, cutiute, panglici si cosulete. Cu hainele mai e cum e, dar de cand cu pasiunea asta pentru prajiturit am umplut toata casa. Trebuie sa ma opresc neaparat daca vreau sa mai pot pune undeva un ac in plus.